La Ministerul Muncii se desfășoară joi, între orele 11,00 – 13,00, un protest al Federației SANITAS din România, angajații fiind nemulțumiți, printre altele, de lipsa de personal din domeniu și de nivelul de salarizare.
La Ministerul Finanțelor se desfășoară, joi dimineață, primul protest SANITAS din calendarul stabilit de Consiliul Național al federației sindicale în urma discuțiilor avute cu reprezentanții Guvernului.
Medicii de familie din Bucureşti şi Ilfov au anunţat că iau în calcul să nu prelungească prin act adiţional contractul cu CNAS - astfel că, de la 1 februarie, pacienţii ar putea fi primiţi în cabinete doar cu plată.
Grupul de iniţiativă a farmaciştilor din România şi Sindicatul Naţional al Farmaciştilor din România organizează, miercuri, o acţiune de protest în Piaţa Victoriei, între orele 11,00 şi 13,00.
Membrii Federației Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate pichetează, marți, sediul Ministerului Sănătății și al Guvernului, amenințând cu sistarea plăților către spitale și furnizorii de servicii medicale.
Salariații din aceste instituții, care protestează pe perioadă nedeterminată, arată că nu au mai beneficiat de niciun fel de creștere salarială din anul 2018.
Femeile din România vor avea acces gratuit, în curând, la mamografia cu tomosinteză 3D. Aceasta este cea mai modernă tehnică de screening și de diagnostic pentru cancerul de sân în stadii incipiente.
Mai mulți medici şi asistenţi veterinari, angajați ai DSVSA, se tem că ordonanţa privind reducerea cheltuielilor bugetare le-ar putea afecta sporurile salariale.
Multe femei din România întâmpină dificultăți când merg la un spital de stat și cer întrerupere de sarcină. Medicii refuză să efectueze această procedură, spun reprezentanții Declic.
Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară” a decis să suspende conflictul colectiv de muncă, acordând Guvernului termene stricte pentru onorarea obligațiilor asumate.
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) va organiza joi, 13 iulie, în intervalul orar 10-14, un protest în fața sediului Ministerului Sănătății pentru a apăra Planul Național de Combatere și Control al Cancerului.
Consiliul național CMSR a hotărât adoptarea unor noi decizii, cu un conținut similar în privința competențelor medicului stomatolog, ale medicului stomatolog specialist şi ale medicului stomatolog primar.
Protestul vizează salariile foarte mici în raport cu responsabilitatea și complexitatea activității prestate, pierderea alarmantă a personalului calificat și reducerea drastică a numărului de angajați.
Ministerul Sănătății a convocat conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi din România (CMSR) la sediul ministerului, întâlnirea urmând să aibă loc în după-amiaza zilei de 7 iulie.
Angajații Caselor de asigurări de sănătate vor întrerupe lucrul timp de două ore pe data de 10 iulie, pentru a protesta faţă de ”salariile foarte mici în raport cu responsabilitatea şi complexitatea activităţii prestate”.
Federaţia "Solidaritatea Sanitară" (FSSR) va lansa pe data de 29 iunie o nouă formă de protest şi tot atunci va fi transmisă solicitarea de încheiere a unui acord atât către Ministerul Sănătăţii, cât şi către unităţile sanitare din ţară.
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău se află într-o situaţie dramatică, a precizat managerul instituţiei, Claudiu Damian, după ce mai mulţi medici au renunţat la contractele pentru gărzi suplimentare.
Consiliul Național al Federației Sanitas întrunit miercuri, 1 februarie, a decis calendarul acțiunilor de protest anunțate încă de acum două săptămâni.
Duminică, 23 octombrie, de la ora 15.00, are loc Marșul „Împreună pentru siguranța femeilor!” Manifestarea e organizată de Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor.
Zeci de membri Declic au protestat, joi, 18 august, la Ploieşti, în faţa primăriei, cerându-le autorităţilor să monitorizeze principalele surse de poluare ale oraşului.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe